Dezbrăcat, în mod decent, de atributele și zorzoanele preluate din arsenalul legendelor și miturilor naționale, pe bună dreptate atribuite acestui personaj, un altfel de dr. Vasile Lucaciu decât romantica lui figură de „luptător neînfricat, patriot înflăcărat” prezintă Adriana Zaharia în lucrarea Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), activitatea culturală și politică. După cum se poate observa, autoarea, prima monografistă femeie, dintre cele 13 monografii apărute de-a lungul timpului dedicate vieții și activității dr. Vasile Lucaciu, chiar prin titlu pune accent pe activitatea culturală, și abia în al doilea rând, fără să rămână în plan secundar, pe activitatea politică.
Ca autor al unei sinteze filosofice, în trei volume, Logica, Metafizica, Filosofia morală, ca traducător al unei lucrări fundamentale din frământată istorie a creștinismului, Istoria lui Foțiu, tradusă în închisoare, Vasile Lucaciu, dat fiind caracterul și viziunea lui politică despre realitatea din Transilvania de după dualism, devenea în ochii autorităților maghiare, și ca simplu profesor de religie și limba română la Gimnaziul Regesc din Satu Mare, un element recalcitrant, un provocator, un tulburător al ordinii publice, un instigator care punea în pericol ordinea de stat dintr-o Austro-Ungarie încremenită în timp.
Adriana Zaharia, jurnalistă, istoric, cartea de față fiind teza ei de doctorat de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu temeinice cunoștințe teologice, are meritul de a-l fi integrat perfect pe Vasile Lucaciu în problematica timpului său, personaj cu o perspectivă clară asupra viitorului națiunii sale, ca profesor, ca preot, ca filozof, autor al Instituțiunilor filosofice, adunate în trei volume, Logica, Metafizica, Filosofia morală, ca invitat la Societatea România Jună din Viena, iar mai târziu, ca memorandist și sol al românilor ardeleni bătând la porțile închise ale Împăratului de la Viena.
Același crez în „principiul egalei îndreptățiri” îl va susține și ca locatar al închisorilor de la Satu Mare, Vaț și Seghedin, dar și ca deputat, la Budapesta unde „a făcut să tresară cinismul Parlamentului unguresc”, așa cum scria bunul său prieten și tovarăș de luptă națională, Octavian Goga. „Un popă nebun și un poet romantic” treceau Carpații, spre București, la izbucnirea Primului Război Mondial pentru a intra, de acolo, în bătălia pentru Transilvania.
Într-o lumină nouă prezintă Adriana Zaharia și celebrul proces al memorandiștilor, pe zile, etape, dezbateri din sala de judecată, urmărind totodată pas cu pas mișcările protestatarilor care umpleau până la refuz străzile Clujului, proteste fără precedent, cum fără precedent a fost și internaționalizarea procesului, printr-o comunicare profesionistă a evenimentelor, dirijată de inculpatul Lucaciu, reușind astfel să creeze un larg ecou internațional al Memorandului. Desigur, și național.
Personajul despre care se credea că s-a scris totul își revelează în această lucrare a Adrianei Zaharia (autoarea dezvăluind în „Introducere” că urmează volumul doi cu documente inedite) noi fațete ale personalității celui ce, cu modestie, se prezenta părintele Lucaciu, un popă de țară. Relațiile cu Casa Regală a României, ajutoarele financiare, mai mult sau mai puțin cunoscute, publice, legăturile cu persoane influente din jurul papalității, completează tabloul unui personaj complex, perfect conștient de direcția care trebuia urmată pentru atingerea unui scop unic, în spiritul Discursului de la Blaj a lui Simion Bărnuțiu: „Rămâneţi credincioşi neamului şi limbii voastre!”.
Președinte al Ligii Culturale, loc cedat lui Lucaciu de Nicolae Iorga, demonstrând pe străzile Bucureștiului, alături de Octavian Goga, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, de fratele său Constantin, etc. etc. pentru a cere intrarea României în război alături de Antanta, deputat în Parlamentul de la București, luându-l la rost, împreună cu Octavian Goga pe Alexandru Marghiloman pentru că a semnat rușinoasa Pace de la București, participant, voluntar, la Conferința de pace de la Paris, membru în comisia pentru reforma agrară, inițiator al legii care consfințea ziua de 24 ianuarie 1859 ca sărbătoare națională, ctitor al unei biserici mare cât o catedrală, în Șișești, un sătuc din Maramureș, dar și muncitor alături de țiganii care ardeau cărămizile viitoarei biserici supranumită Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor, secretar general al Partidului Național Român, secretar al ASTREI, militant mereu pe drumuri, dar și soț și tată căruia copiii îi cereau bani pentru a-și schimba încălțările rupte, membru în diverse comisii, grupuri de inițiativă, Adriana Zaharia își urmărește personajul pas cu pas documentându-i fiecare acțiune, ca un adevărat rechizitoriu realizat cu migală, răbdare, obiectivitate, fără patimă.
Activitatea culturală și politică a dr. Vasile Lucaciu, interpretată într-un mod inedit, modern, este argumentată prin cele 1356 de note ale lucrării, culese din zeci și zeci de ziare, prin lectura atentă a 12 monografii dedicate dr. Vasile Lucaciu, prin cele 20 lucrări de memorialistică, prin scormonirea prin 16 fonduri arhivistice, prin studiul celor 147 lucrări speciale, 111 lucrări generale, zeci de corespondențe personale, și doar 8 surse de pe internet.
Indicele, selectiv, de la sfârșitul lucrării cuprinde 361 de nume, fiind omis, de pildă numele secretarului Papei Leon al XIII-lea, cardinalul Mariano Rampolla del Tindaro, cuprinsul în sine, se constituie într-un scenariu complex al unui personaj al cărui nume, prin nu știm ce miracol, trăiește, provoacă, sperie urmașii celor care l-au alungat din învățământ, l-au întemnițat, nu doar pe omul cel viu, ci și pe uriașa lui figură turnată în bronz, înălțată pe un piedestal, față-n față cu clădirea ridicată de fostul procuror care l-a întemnițat, devenit mai târziu primar al orașului Satu Mare.
Nu este lipsită de interes informația prezentată de autoare că unul dintre frații Lucaciu, Petre Lucaciu, inginer, a donat la moartea lui Academiei Române, o avere uriașă de 15 milioane lei, o casă de 294 metri pătrați situată în București, pe strada Romană nr. 103, colț cu strada Polonă nr. 22-24. Banii au fost destinați înființării „Fondului inginer Petre Lucaciu” pentru acordarea de burse studenților de la secția minieră din cadrul școlilor politehnice din București și Timișoara. Numele inginerului Petre Lucaciu figurează printre marii donatori ai Academiei Române.
De altfel, Adriana Zaharia nu este la prima carte despre familia Lucaciu. În anul 1921 apărea, la editura Solstițiu, Satu Mare & Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, volumul „Constatin Lucaciu – o figură istorică necunoscută”. Al. Cistelecan scria „În umbra protagoniștilor care au dus aceste lupte (naționale- n.n.) au activat însă și personalități pe care istoria nu le-a remarcat, deși meritele lor nu sunt neînsemnate și nici acțiunile lor nesemnificative. Unul dintre acești mucenici (aproape) neștiuți a fost și fratele mai mic a lui Vasile Lucaciu, Constantin. Pe acesta îl scoate acum din umbra fratelui mai mare Adriana Zaharia, într-un volum ridicat pe o riguroasă muncă de documentare și-n care după o scurtă reconstituire biografică ne este oferit un amplu dosar de presă legat de activitatea parohului din Craidorolț.”
La rândul lui, Ion Papuc, în Convorbiri literare, pe marginea aceleiași cărți remarca „rigoarea șștiințifică” asigurată de autoarea care „s-a dus întotdeauna la dovezile originare pe care le invocă, majoritatea în limba maghiară, și a căror mărturie, deși nefavorabilă (lui Constantin Lucaciu – n. n.) în majoritatea cazurilor, este totuși citată fără a i se aduce vreo obiecție, lăsând cititorului ocazia de a-și formula o poziție adversă, în concordanță cu felul în care au evoluat ulterior lucrurile.”
Odată cu apariția celui de-al doilea volum dedicat familiei Lucaciu, prof. univ. dr. Toader Nicoară afirma: „Înainte de a prezenta cartea Adrianei Zaharia, vreau să spun încă de la început că o putem proclama cea mai bună cunoscătoare a istoriei familiei Lucaciu, mă refer aici la Vasile Lucaciu, foarte cunoscut dealtfel, dar și la ceilalți membri ai familiei, unul dintre ei fiind fratele Constantin. Prin această carte avem de-a face cu o reconstituire istorică deosebit de semnificativă pentru ceea ce a fost elita românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și din primele decenii ale secolul XX. Adică acea elită transilvană, românească, care a militat cu fapta, cu cuvântul, și cu multe alte inițiative pentru a restitui statutul limbii române, statutul românilor din Austro-Ungaria și, în ultimă instanță, pentru unirea Transilvaniei cu România.”
La o sută de ani de la stingerea din viață, numele lui Vasile Lucaciu încă sperie, dar, ca o curiozitate a noilor tehnologii, în urma câtorva postări ale autoarei pe rețelele de socializare, numele dr. Vasile Lucaciu a devenit viral pe internet, cu peste 250 000 de vizualizări și peste 8000 de reacții plus alte câteva sute de comentarii și distribuiri ceea ce înseamnă că personalități de tipul dr. Vasile Lucaciu sunt încă actuale.
Un capitol aparte dedică autoarea activității diplomatice a dr. Vasile Lucaciu. Vasta lui cultură juridică, istorică, relațiile sale personale, caracterul lui integru, îl recomandau, și îl vor situa, printre cei mai importanți agenți diplomatici români din perioada 1914-1919.
Trimis special al regelui Ferdinand, în decembrie 1914 – ianuarie 1915, la Vatican, unde avea relații de prietenie, va lua legătura cu secretarul Papei Benedict al XV-lea, Domenico Ferrata și va fi primit în audiență chiar de înaltul Pontif. În urma informațiilor culese din Italia, trimite un raport regelui Ferdinand și primului ministru Brătianu anunțându-i că Italia va intra în război de partea Antantei. Informație de o covârșitoare importanță în condițiile în care România era indecisă de partea cui să intre în război.
Sunt informații pe care Adriana Zaharia le prezintă în premieră, pe baza documentelor inedite despre activitatea dr. Vasile Lucaciu în SUA, prin cercetarea presei, a documentelor, însemnărilor personale, jurnalelor etc.
Intră în biografia părintelui Lucaciu și lungul drum, început în 22 aprilie 1917, împreună cu Ioan Moța și Vasile Stoica, prin Rusia ce se pregătea de revoluția bolșevică, prin Siberia, China, Corea, Japonia, insulele Hawaii, Honolulu, unde i se părea raiul pe pământ, iar de acolo să pornească spre Whashington pentru a fi primit în audiență de secretarul de stat Robert Lansing pentru a-l determina și pe președintele Wilson, după ce fusese primit de ministrul de război și alți oficiali americani, să susțină cauza României, a Transilvaniei, în chestiunea autodeterminării popoarelor, principiu după care s-a remodelat Europa după Primul Război Mondial.
Prin documentația vastă, documente, multe inedite, printr-o temeinică cercetare a presei, românească, maghiară, franceză, engleză etc. prin modul în care își conduce personajul prin mrejele istoriei de la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20, autoarea Adriana Zaharia demonstrează că nu se poate ajunge la o nouă ordine mondială fără personalități de genul dr. Vasile Lucaciu.
Fără o cultură clasică, temeinică, fără o pregătire, istorică, juridică și filozofică, nu este cu putință apariția unor mari personalități capabile să schimbe istoria. Iar dr. Vasile Lucaciu poate fi inclus în rândul marilor români care au schimbat istoria României.
What's Your Reaction?
