Rezumat
În aprilie 1917, Guvernul român a trimis în S.U.A o Misiune Patriotică cu scopul de a intensifica propaganda pentru cauza Transilvaniei și organizarea unei unități de voluntari români transilvăneni pentru frontul francez. Alegerea lui Vasile Lucaciu nu a fost întâmplătoare. El îl avea stabilit la Cleveland pe fiul său Epaminonda. După o călătorie de două luni prin Rusia și Japonia, delegația română formată din Vasile Lucaciu, Vasile Stoica și Ioan Moța a ajuns la Washington în 29 iunie 1917. La 2 iulie 1917, delegația a fost primită la Casa Albă, de către secretarul de stat Robert Lansing. Membrii delegației au intrat în legătură cu Ministerul de Externe, cu secretarul de stat William Phillips luând în discuție posibilitatea de a înființa o legiune de voluntari. „Misiunea Patriotică Română” a fost primită bine de către toți românii aflați în Statele Unite, de către organizațiile culturale și filantropice și de presa românească de peste ocean dintre care amintim ziarele „America” și „Libertatea”. În studiul de față ne vom opri asupra primelor manifestări publice de amploare la care au participat membrii Misiunii Patriotice. Este vorba de marile adunări de la Youngstown – Ohio, Detroit – Michigan și Cleveland – Ohio, descrise pe larg în ziarele „America” și „Libertatea – The Liberty”.
Dr. Vasile Lucaciu in the United States of America
The large gatherings of Youngstown, Detroit and Cleveland
On April 1917, the Romanian Government sent a Patriotic Mission to the US with the aim of intensifying the propaganda for the cause of Transylvania and the organization of a Romanian Transylvanian volunteer unit for the French front. The choice of Vasile Lucaciu was not accidental. He had his son Epaminonda settled in Cleveland. After a two-month trip through Russia and Japan, the Romanian delegation comprised of Vasile Lucaciu, Vasile Stoica and Ioan Moţa arrived in Washington on 29 June 1917. On July 2, 1917, the delegation was received at the White House by Secretary of State Robert Lansing. Members of the delegation came in contact with the Foreign Ministry, with the Secretary of State William Phillips discussing the possibility to establish a legion of volunteers. „The Romanian Patriotic Mission” was received well by all Romanians in the United States, by cultural and philanthropic organizations and the Romanian overseas press of which we mention „America” and „Liberty”. In this study we will focus on the first major public events attended by members of the Patriotic Mission. These are the large gatherings of Youngstown – Ohio, Detroit – Michigan and Cleveland – Ohio, widely described in the „America” and „Liberty”.
Din Iași prin Rusia și Japonia spre America
În aprilie 1917 ministrul de Interne Alexandru C. Constantinescu i-a chemat pe dr. Vasile Lucaciu și Ioan Moța pentru a-i anunța că Guvernul României, stabilit, la Iași a decis să trimită sub conducerea „Leului de la Șișești” o misiune în SUA. Celor doi li s-a alăturat și tânărul locotenent Vasile Stoica. Scopul „Misiunii Patriotice Române” era intensificarea propagandei pentru cauza Transilvaniei și organizarea unei unități de voluntari români transilvăneni pentru frontul francez. [1] La 22 aprilie 1917, Vasile Lucaciu, Vasile Stoica și Ioan Moța părăseau Iașiul, cu mijloace financiare destul de modeste, dar având asupra lor scrisori de recomandare din partea contelui Saint-Aulaire către ambasadorul Franței la Washington, Jean Jules Jusserand.[2] Membrii Misiunii au primit și binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Sucevei care-i recomandă „cu toată stăruința” tuturor românilor din „îndepărtata Americă”.
„(…) vor sosi la voi trimiși neamului nostru: preoții Vas. Lucaciu și I. Moța, însoțiți de dl V. Stoica, cari să vă spună cuvântul cel adevărat, ce pornește din sufletul adevăratului român. Pe acești trimiși vi-i recomand cu toată stăruința și vă poftesc să-i ascultați cu luare aminte, urmându-le sfaturile ce ei vă vor da. Prin aceasta veți dovedi fraților de-un neam cu noi, că simțiți și vă jertfiți pentru îndeplinirea idealului strămoșesc, care nu se poate înfăptui, decât numai în vremea acestui mare război. Rog pe Dumnezeu să vă binecuvânteze să vă ajute la îndeplinirea datoriei de buni români! Din partea mea vă trimit vouă și familiilor voastre, binecuvântări.”[3]
Ajungând cu bine la prima destinație, Petrograd, în seara zilei de 2 mai 1917 membri Misiunii vor lua trans-siberianul spre răsărit. Drumul parcurs de cei trei este descris în câteva articole din „Libertatea – The Liberty”, constituind un document de meorialistică extrem de interesant. Relatările sunt la zi. Trecând prin Chișinău călătorii văd steagul revoluției.
„Iată-ne ajunși la Chișinău. Gară mare, foarte frumoasă. Femeile îmbie călătorii cu pâine albă și nuci… ne grăbim să ne cumpărăm și noi, căci de mult n-am mai văzut pâine albă în România cea bogată de grâne!… În trecerea pe lângă oraș, îl vedem. E mare, frumos. Îndeosebi ne atrage luarea aminte o zidire mare, pare a fi o cazarmă, pe care fâlfâie fălos un steag uriaș roșu! (…) Steagul național rusesc nu se mai vede, numai cel roșu, al revoluției, care vestește alte stări de lucruri, față de cele din trecut.”[4]
Membrii Misiunii ajung în sudul Japoniei, de unde se îndreaptă spre Tokyo. După două zile în Tokyo, s-au îmbarcat pe 5 iunie 1917 la Yokohama iar pe cei pe 10 iunie erau la Honolulu[5]. Ziarele din Hawai scriu despre prezența celor trei transilvăneni. Un român înrolat voluntar în Armata Americană merge să-i întâlnească, deși Misiunea a stat doar o jumătate de zi în capitala arhipelagului[6].
Delegația română a sosit la Washington în 29 iunie 1917, după o călătorie de două luni. La insistenţele ambasadorului francez la Washington, Jusserand, care n-a dat relaţii amănunţite despre originea membrilor delegaţiei, Secretarul de Stat Ribert Lansing a acceptat să-i primească în audienţă oficială pe români crezând că sunt originari din Regatul României.[7]Misiunea Română a fost primită la Casa Albă în 2 iulie 1917.[8] Șeful Misiunii, dr. Vasile Lucaciu a rostit un frumos cuvânt de salut în limba franceză, exprimând recunoștința României și a întregului neam românesc pentru Statele Unite ale Americii.[9]
Părintele Lucaciu a explicat și scopul Misiunii:
„guvernul român a trimis această Misiune Patriotică, pentru ca ea să înalțe sufletele în numeroșii români americani, ca să ajute din toate puterile lor și în tot chipul, la reușita marei lupte! Excelența Sa, domnul ministru a răspuns în englezește, bucurându-se de aceste intenții și dorințe ale României și asigurând Misiunea și prin ea pe cei care au trimis-o, de toată dragostea și de tot sprijinul, pe care Statele Unite îl vor da României în acest război! Cu aceasta, Misiunea a plecat plină de mulțumită de la Palatul ministerial de Externe.”[10]
În timpul discuţiilor Lansing realizează că Lucaciu şi însoţitorii lui nu proveneau din Regatul României, ci erau supuşi ai Austro-Ungariei.[11] Derutat de scopul Misiunii Patriotice Române, Secretarul de Stat va cere lămuriri suplimentare însărcinatului cu afaceri în România, I. Andrews[12] care, se pare, că nu ştia nici el prea multe despre românii din Austro-Ungaria. Îl liniștește pe Lansing spunându-i că nu toţi românii transilvăneni doresc unirea cu România, aşa cum visa Lucaciu.[13]
Ziarul american „Washington Post” consemnează că la întâlnirea Misiunii cu Secretarul de Stat au mai participat Epaminonda Lucaciu, Albert H. Putney, șef al Diviziei pentru Afaceri cu Orientul Apropiat și Wiliam Phillips, asistent al Secretarului de Stat. De asemenea, ziarul notează că se urmărește formarea unei legiuni de voluntari români care să lupte pe frontul Francez alături de trupele Armatei Americane, membrii Misiunii mizând pe înrolarea a 10.000 de voluntari români.[14]
Excelența Sa, Robert Lansing a salutat în mod cordial Misiunea exprimând toate simpatiile Statelor Unite pentru România, declarând că Republica Statelor Unite și Guvernul său sunt gata să acorde României tot ajutorul de care are nevoie.[15] După întrevederea de la Ministerul de Externe, Misiunea a fost primită după prânz de ministrul Franței din Washington. În zilele următoare, șeful Misiunii, dr. Vasile Lucaciu a făcut vizite la ambasadele Italiei și Rusiei unde, de asemenea, a fost bine primit.[16] Vasile Lucaciu și Vasile Stoica au adresat ambasadorului Franței în SUA Jules Jusserand, un „Memoriu” datat la 3 august 1917, prin care se arăta că unitatea românească de voluntari urma să fie pusă de îndată la dispoziția Guvernului Francez. Ambasada Franței la Washington era în schimb rugată să suporte cheltuielile necesare acestui proiect.[17]
Presa românească din America și propaganda națională
Din relatările pozitive în presa românească și străină de peste ocean reiese că Misiunea Patriotică Română a fost bine primită de către toți românii aflați în Statele Unite, de către organizațiile culturale și filantropice[18]. Pentru că faima celor trei transilvăneni, în frunte cu „Leul din Șișești” trecuse de mult oceanul:
„Cine n-a auzit de Leul din Șișești și de Tribunul Ardealului? – scrie ziarul America în numărul de duminică 1 iulie 1917 – Cine nu cunoaște pe părintele Moța, Tribunul popular de la Orăștie, care prin «Libertatea» a pregătit sufletele noastre pentru Ziua cea Mare? Și cui nu-i va fi drag să-i asculte, să le întindă mâna și să le zică un «Bine ați venit sănătoși la noi», atât acestor tribuni cât și inimosului și veșnicului încrezător în realizarea scumpului nostru vis, locotenentul Vasile Stoica, a cărui rană de o palmă de pe spate încă nu s-a cicatrizat, a plecat în lumea largă, pretutindeni unde se află români, să-i însuflețească și să le arate calea care duce la dezrobirea neamului.”[19]
Propaganda pentru cauza românească s-a realizat prin toate mijloacele, prin intermediul presei, prin memorii, tipărind broșuri, organizând conferințe și adunări publice.[20] În studiul de față vom prezenta câteva articole de propagandă publicate în ziarele românești „America” și „Libertatea – The Liberty”.
Presa românească din America datează din anul 1905 când preotul greco-catolic Epaminonda Lucaciu, fiul dr. Vasile Lucaciu, fondează ziarul „Românul”. La puțin timp este fondat ziarul „America” de către preotul ortodox Moise Balea. Au început astfel și luptele confesionale. Ulterior, ziarul „America” a fost vândut „Uniunii Societăților Române de ajutor din America”, iar „Românul” lui Vasile Moldovan. „America” se grupează în jurul „Uniunii” și este condusă de muncitori. „Românul” servește interesele unei societăți rivale, „Liga și Ajutorul”, condusă de intelectuali. Lupta dintre muncitori și intelectuali se dă până în anul 1928, când ambele societăți fuzionează și ziarul „America” preia și ziarul „Românul”.[21] Ioan Moța timp de două luni, august – septembrie 1917, a tipărit tot la Cleveland, Ohio, publicațiile „Libertatea – The Liberty” și „Foaia interesantă”, în paginile cărora găsim articole de propagandă pentru cauza românească.
Pentru a face cunoscute obiectivele Misiunii Patriotice, Vasile Lucaciu a redactat două manifeste.[22] Primul, datat la 3/16 august 1917 a fost publicat în „Libertatea – The Liberty”, nr. 5 din 30 august 1917 cu titlul „Către românii din America!”.[23] Al doilea manifest datează din 2/15 septembrie: „Apel către iubiții noștri compatrioți români din glorioasa republică a Statelor Unite”.[24] În cuvântul de salutare „Către românii din America!” dr. Vasile Lucaciu justifică scopul Misiunii Patriotice în Statele Unite:
„Pentru ca să vorbim de tainele vremilor mari ce ne-au cuprins, pentru ca să luăm răspunsul pe care e dator să-l dea tot românul la întrebarea ce-i adresează Idealul Național care trebuie să se întrupeze. Trebuie, pentru că este o poruncă dumnezeiască, este o voință a proniei dumnezeiești, descoperită și arătată nouă prin dezvoltarea istorică a vieții noastre naționale.”[25]
Dr. Vasile Lucaciu atinge un punct sensibil amintind cauzele emigrației românilor: sărăcia economică și persecuțiile politice, „cu un cuvânt, urgia maghiară, v-a silit să părăsiți vetrele străbune și în aceste țări să vă căutați pâinea de toate zilele.”[26]
Românii din Statele Unite erau îndemnați să se bucure că au găsit acel „spirit de libertate cetățenească și națională” de care nu aveau parte acasă. Dr. Lucaciu scoate în evidență trăsăturile de caracter „ce împodobesc neamul nostru românesc”: iubirea față de limba și legea strămoșească, hărnicia, „purtarea vrednică înaintea lumii străine”, calități prin care emigranții au făcut iubit și cinstit numele de român, în compensație cu „cât a fost de urgisit și prigonit de apăsătorii tirani, așezați în frumoasele plaiuri ale Ardealului sau ale Banatului timișan”.[27] Dr. Lucaciu le cere compatrioților să ia parte la acest război, în care, „precum se vede, se va hotărî în mod definitiv, asupra sorții țărilor și a popoarelor”. Căci numai prin colaborarea tuturor ardelenilor, bănățenilor și bucovinenilor, noi românii ne puteam înfăptui idealul unirii tuturor „într-o Românie mare și puternică, care să fie santinela neadormită a civilizației latine de la gurile Dunării”. În încheiere, Dr. Vasile Lucaciu, șeful „Misiunii Patriotice”, cheamă românii la marea adunare din 2 septembrie 1917 de la Youngstown, Ohio, fără „nicio deosebire de păreri. Pe toți ne unește idealul sfânt, pentru a cărui întrupare jertfim tot, dacă se va cere și însăși viața, după zisa poetului poporului: «A trăi jelind națiunea nu-mi ajute Dumnezeu»”.[28]
Vom prezenta în rândurile următoare primele manifestări publice de amploare la care au participat membrii Misiunii Patriotice. Este vorba de adunările naționale de la Youngstown – Ohio, Detroit – Michigan și Cleveland – Ohio. Așa cum sublinia dr. Vasile Lucaciu în apelul său „Către românii din America!” la aceste adunări erau așteptați toți românii, „și nimenea de la ele să nu lipsească. Iar pentru că aceasta așa să fie, comitetele aranjatoare să fie foarte cu luare aminte, ca pe nimenea să nu uite, pe nimenea să nu supere. Ci pe toți cu frăție și cu înțelepciune la ele să-i atragă!”[29] Pentru că aceste manifestări erau considerate „de cea mai mare însemnătate, nu numai pentru românii din America, ci pentru neamul românesc întreg!”[30]
Întrunirea din Youngstown – Ohio deschide șirul adunărilor politice
Șirul adunărilor politice s-a deschis cu marea întrunire națională de la Youngstown, Ohio din 2 septembrie 1917. Adunarea a fost sprijinită de toate societățile românești din localitate și din împrejurimi, membre ale „Uniunii Societăților Române de ajutor din America” și ale „Ligii și Ajutorul”. Lumea a ascultat cu multă atenție „cuvintele calde și însuflețitoare” ale dr. Vasile Lucaciu, Ioan Moța și Vasile Stoica.[31] „Libertatea – The Liberty” precizează că întrunirea „a reușit foarte bine. A luat hotărâri foarte patriotice.” Comitetul organizator de la Youngstown „a știut împăca toate așteptările românilor din loc, poftind toate societățile locale să ia parte la însăși convocarea adunării”. Membri Misiunii Patriotice au sosit la Youngstown în seara de 1 septembrie, sâmbătă. Duminică dimineața s-a început cu oficierea sfintelor liturghii în cele două biserici românești din localitate: părintele dr. Vasile Lucaciu și părintele Vodă a oficiat în biserica greco-catolică, iar părintele Ioan Moța și părintele Roșca, în cea ortodoxă. După masa de prânz la care a participat și primarul orașului cu patru consilieri orășenești s-a organizat o defilare. Convoiul a pornit din fața bisericilor situate pe Wilson Street.
„Mii de oameni, bărbați și femei, erau la 2:00 după-amiază înșiruiți în coloane lungi pe amândouă părțile străzii. O icoană foarte plăcută vederii dădeau cele două rânduri de femei îmbrăcate în costume naționale de Seliște și de pe Valea Mureșului care mergeau alături de întâiul automobil, în care se găsea părintele dr. Vasile Lucaciu. O puternică muzică românească mergea în frunte și apoi steagurile naționale a șase societăți și steaguri americane ale lor. Un pluton de roșiori atrăgea privirile asupra sa. Era un convoi măreț, lung de vreo 2 km. El a străbătut mai multe alei și străzi principale, până la locul adunării, la Opera House.”[32]
Adunarea a fost deschisă la ora 4:00 după-amiază de părintele dr. Epaminonda Lucaciu, președintele Comitetului Național. Autoritățile din Youngstown au fost reprezentate de primar și de patru consilieri, unul dintre aceștia salutând inițiativa românilor „într-o vorbire des aplaudată”.[33] A urmat discursul părintelui dr. Vasile Lucaciu, ales președinte al Adunării. Discursul său „a fost viu aplaudat de ascultători”. Timp de 45 de minute a trecut prin istoricul zbuciumărilor politice și naționale „ale poporului nostru românesc de acasă, arătând nedreptățile ce a îndurat și slăvind avântul cu care România, în iubirea sa pentru acest popor, s-a aruncat în război, ca să-l elibereze din vechea lui stare de sclavie”. [34]
La inițiativa notarului adunării, părintele I. Podea, s-a redactat o telegramă pentru a fi trimisă președintelui Woodrow Wilson:
„românii întruniți în adunarea Națională din Youngstown O., îi prezintă asigurările sentimentelor lor de loialitate față de nobila Republică a Statelor Unite și îi pun la dispoziție (la îndemână) toate puterile lor, brațele, ca și sufletul și avutul lor, pentru a le întrebuința în Marele Războiu ce se dă pentru libertatea și fericirea neamurilor!”
S-a primit cu mare însuflețire a se trimite telegrama în acest înțeles, președintelui. S-a primit propunerea făcută de notarul adunării părintele I. Podea, a se trimite O telegramă de alipire și credință M. Sale Regelui Ferdinand, la Iași.[35]
Au vorbit apoi părintele Ioan Moța și Vasile Stoica. Locotenentul Stoica s-a adresat tineretului:
„noi n-am venit la dumneavoastră să vă zicem: duce-ți-vă la război! Noi am venit să vă zicem: veniți! – și doresc să văd câți dintre tinerii care vă aflați in această sală, știți răspunde în chip vrednic la această chemare. Acei care răspund: Venim! Să se ridice! Îndată s-au ridicat ca electrizați de o poruncă sfântă nevăzută, aproape a treia parte din câți erau în sală. A fost o vedere foarte mișcătoare, și toată adunarea a acoperit cu o ploaie de aplauze (bateri în palme) pe inimoșii tineri care au răspuns așa frumos!”[36]
În încheiere, părintele Podea a mulțumit oaspeților și membrilor Misiunii Patriotice anunțându-i pe cei prezenți că Hotărârea Adunării va fi redactată ca Document și va fi tipărit în mai multe exemplare ce vor fi înmânate societăților și preoților pentru ca „tot omul vrednic să le iscălească cu mândrie!” Membri Misiunii Patriotice au promis că duminica următoare, în 9 septembrie, vor participa la o adunare asemănătoare la Detroit.[37]
Ziarul „America” de joi 6 septembrie 1917 anunță pe prima pagină „Două adunări naționale”, cea din 9 septembrie de la Detroit, Michigan și alta în 16 septembrie la Cleveland, Ohio. Vineri 7 septembrie, dr. Lucaciu era așteptat la Cleveland ca să se sfătuiască cu liderii societăților, cu preoții parohiilor și cu mai mulți fruntași români cu privire la organizarea adunării naționale programată pentru 16 septembrie.[38] Probabil că distanța dintre Cleveland și Detroit este motivul pentru care întrunirea planificată la Detroit pentru duminică 9 septembrie a fost amânată cu o săptămână, iar cea din Cleveland a fost reprogramată pentru 23 septembrie.
2.000 de români la adunarea din Detroit, 3.500 la întrunirea din Cleveland
Ziarul „America” de sâmbătă 15 septembrie 1917, printr-un anunț publicat pe prima pagină, cheamă românii să protesteze împotriva ungurilor care „sub amenințarea furcilor au smuls de la fruntașii și cărturarii noștri de acasă declarațiuni subscrise, că Românii nu vor unirea Transilvaniei cu România și sunt mulțumiți cu stăpânirea ungurească”.
Primul protest s-a manifestat la marea adunare de la Youngstown. Al doilea protest era preconizat pentru 16 Septembrie, la Detroit. Iar a treia adunare tot de protest era anunțată pentru duminică 23 septembrie la Cleveland. În articol se subliniază:
„Români! Aceste adunări nu sunt convocate sau provocate de Misiunea Patriotică Română. Aceste adunări și protestarea împotriva mișeliilor ungurești sunt pornite din indignarea Românilor liberi de pe aceste plaiuri. Ele sunt expresiunea revoltei legitime a neamului românesc împotriva unei mișelii nepomenite de a smulge iscălituri, prin teroare și amenințare cu moarte, prin care să se vândă drepturile, năzuințele și aspirațiunile la o viață liberă a unui neam. Misiunea Română Patriotică este poftită la aceste adunări ca un oaspete iubit, ca niște fii iubiți ai neamului nostru, încercați și încărunțiți în luptele pentru dezrobirea lui.”[39]
Pentru duminică, 16 septembrie, la Marea Adunare Națională de la Arcadia Hall, Detroit, Michigan erau așteptați „Bărbați și femei, tineri în floarea vieții și moșnegi cu plete albe: Veniți cu toții mâine la Arcadia Hall în Detroit. Faceți ca adunarea din această Hală să se asemene cu aceea de pe Câmpul Libertății de lângă Blaj. Și să strigați cu toții ca și părinții și strămoșii noștri la 1848: «Nu ne vindem țara; Nu vrem unire cu Țara Ungurească!»”.[40]
La adunare au participat 2.000 de români.[41] Cuvântarea rostită de dr. Vasile Lucaciu a fost publicată în întregime în ziarul „America” de miercuri 19 septembrie 1917.[42] Tematica este aceeași: îndemnul de a susține războiul până la victorie pentru fericirea și libertatea popoarelor, pentru cauza unității naționale a românilor.
„(…) A sunat ceasul, și trebuie să pricepem chemarea vremilor. Până acum am tot suferit și ne-am tot plâns în contra asupritorilor. Nu ne-au ascultat. Acum a sosit vremea, ca popoarele ele însuși să-și facă dreptatea și drepturile naționale. (….) Vă provoc să luați armele, să stați alături de puterile aliate, să ascultați de înțeleptele îndemnuri și povețe ale Marelui Președinte al Statelor Unite, Woodrow Wilson, și să vă luptați în contra dușmanului comun, ca să fiți vrednici de drepturi, de viață liniștită, în cultură și libertate națională. (…) Eu am un singur dor și o singură rugăminte, pe care o trimit zilnic către cerul sfânt: să pot saluta, cu toți frații mei Români, cu toți prietenii Românilor și să cântăm împreună: Aceasta e ziua în care Românul, pătruns de chemarea spiritului său, își scutură jugul impus de păgânul, ce n-avea nici lege, nici chiar Dumnezeu. Cu aceste înalte sentimente naționale trimitem salutările noastre către Washington, strigând cu inimă sinceră: să Trăiască Marele Președinte Woodrow Wilson! Să trăiască patrioticul guvern al Statelor Unite! (…)”[43]
Dacă luăm în considerare numărul participanților, 3.500, dar și spațiul redacțional de trei pagini alocat de ziarul „America” î numărul din 25 septembrie 1917[44], putem aprecia că întrunirea organizată în 23 septembrie la Cleveland, Ohio a avut un mare succes.
Atmosfera este descrisă cu lux de amănunte.
„Încă nu e 12.30 și publicul se adună pe West 58th Street. Lumea românească curge din toate părțile. Pe lângă organizațiile din Cleveland cu drapelele lor, observ și o delegație a Societății Furnica din Toledo, O. Bine că au venit. Aranjatorii sunt harnici. În frunte cu dl dr. Dionisie Moldovan, ei muncesc din greu pentru ca să aranjeze cât mai bine și mai frumos mărețul convoi, care crește și sporește mereu. Aici toți sunt ocupați. Să dau îndrumări și instrucțiuni și publicul le ascultă cu drag, supus.”[45]
Reporterul cunoaște mulți dintre participanți, prezentându-i cu nume și prenume:
„În frunte de tot ajunge drapelul american, nou, al Clubului Social Athletic Român din Cleveland. De ambele părți ale drapelului sunt două domnișoare de român. Una este domnișoara Mariți G. Vintilă, în stânga, îmbrăcată în costum de soră de caritate; iar cealaltă este domnișoara Eufimia Ionaș, la dreapta, îmbrăcată în costum național român; sunt apoi președintele, părintele Teofil Roșca și vice-președintele, părintele Aurel Hățegan cu secretarul dl G. Gardulesu. Urmează călușerii, 24 tineri români vrednici, sunt în frunte, după ei urmează vreo 20 femei române costumate, apoi alte femei necostumate, ba unele cu copii mici în brațe.”[46]
Vasile Lucaciu, la fel ca la Youngstown, a fost în fruntea adunării ocupând un loc în singurul automobil pus la dispoziție de către organizatori. Redactorul apreciază o prezență peste 2.500 de români care au participat la defilare. Frumoasa demonstrație românească a fost admirată și salutată de trecători. Cuvântările s-a ținut în hala „Gray Aromry” cu începere de la ora 3:25. Deschiderea a fost oficiată de părintele Teofil Roșca, care în numele Coloniei românești din Cleveland a adresat un cuvânt de salut membrilor Misiunii Patriotice Române: Dr. Vasile Lucaciu și dl V. Stoica.[47] Remarcăm absența lui Ioan Moța care la sfârșitul lunii septembrie 1917 a fost nevoit să se întoarcă în țară, la Iași.[48]
Prezența a fost numeroasă. „Se pare că e un izvor de oameni. Nu să mai gată lumea… Hala, în fine, cu galerii cu tot e completamente plină. Să fie la 3,500 persoane, fără leac de exagerare.”[49] Părintele dr. Vasile Lucaciu este din nou unul dintre personajele centrale. Teofil Roșca îl prezintă ca fiind „cel mai bătrân dintre luptătorii pentru libertate și dreptate”.
Locul lui este sus pe scenă, la o masă în centru, alături de V. Stoica, tânărul locotenent văzut ca „feciorul care a ieșit din popor”. Părintele T. Roșca a reamintit celor prezenți scopul Misiunii Patriotice „care a venit până aici să sondeze în sufletul poporului român, dacă nu am uitat suferințele ce le-am avut de îndurat de la asupritorii noștri unguri și să vadă dacă a mai rămas în sufletele noastre flacăra sacră a dragostei de neam.”[50]
Dintre oficialitățile prezente la adunare s-au remarcat Myron T. Herrick, fostul guvernator al statului Ohio și fost ambasador al Statelor Unite în Franța și Harry L. Davis, primarul orașului Cleveland, Ohio. M. T. Herrick s-a adresat românilor numindu-i frați.
„Domnii mei! Nu e nicio deosebire între noi – eu și stimabilul Domn H. L. Davis – și Dumneavoastră. Suntem frați, fii aceleiași mame: Republica Statelor Unite. Părinții noștri încă au emigrat în țara aceasta din alte țări. Iar azi, noi, fiii lor suntem aici, în zilele aceste grele, să trăim pentru țară și cum datoria ne cere în aceste clipe mari, să luptăm pentru ea. Vă vorbesc vouă, știind că sunteți americani, și americani buni. Vă cunosc! Știu multe din istoria neamului din care vă trageți. Cunosc pe ministrul vostru la Paris, care mi-a fost cel mai bun prieten și care, atunci când armata germană se apropia de Paris, mi-a stat în ajutor. Cunosc suferințele unei Regine – a reginei Voastre! Acea femeie care a trebuit să sufere mai mult decât noi toți am învățat să suferim. (…) Și cât de frumoasă este istoria voastră. Care popor din lume are o urmă istorică ca aceea a voastră! Au trecut secole, secole negre de urgie peste capetele neamului acesta, dar el a rămas același. Și… nu voi ci noi trebuie să ne simțim mândri, că vă avem aici. E o cinste pentru poporul american de a vă avea drept tovarăși, și, ce e mai mult, frați buni! Da, voi sunteți urmași ai Romanilor, pe care și noi și toată lumea am învățat să-i admirăm. România s-a alăturat Franței, acelei fericite țări, pe care noi americanii știm să o cinstim cum se cuvine. România s-a alăturat cauzei drepte, cauzei mari a umanității. Suntem mândri de Franța și, suntem mândri de România Voastră! Mai mândri – de o mie de ori mai mândri suntem de voi (urale îndelung prelungite!).[51] În final, M. T. Herrick a salutat în numele orașului Cleveland pe membrii Misiunii Române, asigurându-i de întreg sprijinul pe care îl poate da națiunea americană. Sala, în picioare l-a aplaudat frenetic.[52]
A urmat primarul Harry L. Davis, care a salutat Misiunea în numele orașului Cleveland:
„Am venit cu voi ca să iau parte la această măreață zi. Între voi m-am simțit întotdeauna foarte bine! Și eu, șeful vostru executiv, nu pot dori altceva decât ca aspirațiunile voastre să fie realizate. Sunteți cetățeni ai orașului Cleveland, care a făcut mai mult decât i s-a cerut, pentru cauza democrației, pentru care se duce acest război. Nu luați în seamă vorbele rele și insinuările agitatorilor, care mișună între noi, ca să ne facă să suferim, căci acelea sunt tot atât de veninoase ca și bomboanele aruncate în curtea Palatului Reginei Voastre! (…) În numele orașului nostru, salut misiunea aceasta aici, dorindu-i succes, iar dumneavoastră fericire, progres, pentru restul vieții dumneavoastră (aplauze îndelungate).”[53]
La propunerea părintelui Roșca, secretar al Adunării a fost numit domnul dr. Dionisie Moldovan, iar președinte a fost ales cu dr. Vasile Lucaciu. Deschizând ședința, dr. Lucaciu a afirmat:
„până acum s-au spus vorbe, s-a discutat, dar trebuie să ajungem la fapte. Să nu așteptăm altceva, decât a lua arma, tunul și steagul și să mergem acolo unde datoria ne cheamă”[54]
Dr. Vasile Lucaciu și-a continuat discursul în aplauzele mulțimii. La fel ca și în celelalte cuvântări, „Leul de la Șișești” vorbește de România Mare, de originea latină a poporului român și de conștiința națională.
„Domnilor și fraților! Plini de entuziasmul național, vorbim cu mândrie despre România Mare, ne însuflețim pentru ideea măreață: Unirea tuturor românilor, și ca un element superior, de ordine și civilizații bune, popor din ginta Latină, pretindem cu tot dreptul, reprezentarea culturii Romano-latine, la gurile Dunării. Mândri de originea noastră, întemeiați pe cele mai autentice date ale istoriei trecutului, și primind îndrumările, ce izvorăsc din situațiunea prezentă, a statelor și popoarelor: voim să ne restabilim în drepturile noastre, ca națiune, cerem satisfacția cuvenită, pentru suferințele, mai mult decât milenare. Spiritul acestor zile istorice, conștiința neadormită națională, ne spune că s-a umplut măsura (…)”[55]
Preotul Lucaciu se folosește de parabola biblică pentru a sensibiliza publicul. Spre exemplu, folosind pilda lucrătorilor viei, compară statele și națiunile cu vița de vie, iar progresul cu rodul viei. Necazurile produse de maghiari, turci și teutoni sunt văzute drept boli trimise de Dumnezeu.[56] Dr. Vasile Lucaciu dezvăluie scopul întrunirii: protestul împotriva asupritorilor și dorința de eliberare, amintind că lupta națiunii române, pentru dreptate și libertate națională nu este de dată recentă, ci începe odată cu năvălirea barbarilor după retragerea legiunilor romane din Dacia, pe vremea împăratului Aurelian.
„Au trecut, ca niște valuri năprasnice hunii, ostrogoții, vizigoții, gepizii și avarii. Ca val și ca vifor au venit, ca val și ca vifor s-au dus. Au rămas pietrele, au rămas coloniile romane, scutindu-se, care cum a putut, prin creierii munților, prin luminișurile codrilor, ce au trecut în valul și viforul de barbari. Mai mult ca alți barbari, au rămas maghiarii, despre care spun istoricii contemporani, că nu s-au mai văzut în lume, o seminție mai sălbatică decât acești asiatici. Și aici trebuie să stăm cu crucea, pentru că zilele acestea de grea cumpănă pretind o socoteală serioasă istorică și de drept de stat.”[57]
Din punct de vedere geografic, Dacia lui Traian cuprindea teritoriul locuit de români dintre Dunăre, Marea Neagră și Tisa. Iar pe acest teritoriu o singură națiune este în țara asta: națiunea română. Lucaciu citează versurile lui Mihai Eminescu în care au fost transpuse aspirațiile neamului:
„De la Nistru până la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-sa / Că nu mai poate străbate, / De-atâta străinătate. (Aplauze.)”[58]
Combătând teoria roesleriană, dr. Vasile Lucaciu face o trecere în revistă a izvoarelor istorice care „dovedesc, că aici a trăit și trăiește în patria sa pe pământul său propriu, o națiune conștientă de originea sa, de drepturile sale, de individualitatea sa națională, națiunea română. Dovedesc, că această națiune niciodată n-a fost învinsă, cucerită, și că năvălitorii, prin înșelăciuni și perfidii i-au răpit drepturile și pământul, rămânând la distrugerea, la desființarea lui națională, prin un sistem politic de opresiune și de pauperizare. (Aplauze îndelung repetate.)”[59]
Dr. Lucaciu insistă pe oportunitatea momentului, ca națiunea română să-și reclame drepturile sale, înființarea României Mari, cu Bucovina, Ardealul și Banatul. Regatul României este comparat metaforic cu Făt Frumos din basmele noastre care „a înțeles chemarea vremii, că a sunat goarna, ca semnal de eliberare a fraților subjugați”.[60]
Dar realizarea idealului de dreptate și de libertate națională, pentru cei asupriți, însemna dezmembrarea Ungariei! Și ce dacă, întreabă dr. Lucaciu.
Pentru că noi, „nu cerem nimic ce nu este al nostru, noi nu vrem să luăm nimic ce este al altuia. Noi pretindem numai aceea ce este al nostru, după toată dreptatea dumnezeiască și omenească, noi pretindem libertate și democrație în România Mare, precum poruncește lumea mare, botezată cu șiroaiele de sânge, ce au vărsat fii, și frații noștri, împreună cu toți eroii libertății naționale, de bună seamă, nu pentru perpetuarea sclaviei, a feudalismului și a militarismului barbar.”[61]
Ce aveam de făcut pentru realizarea acestui măreț ideal? Să cerem cu insistență de la președintele Statelor Unite Woodrow Wilson, „să ne dea și nouă cale și mijloace, ca să putem lua parte în această luptă, să ne facem și noi datoria să muncim alături de fiii Republicii acesteia, bine știind, că astfel contribuim și noi, ori pe care front ne vor duce, la înfăptuirea sfântului nostru ideal românesc și la triumful ideilor mari de libertate și democrație pentru toate popoarele lumii! Pătrunși de aceste sentimente, trimitem salutul nostru omagial, către Washington strigând: să trăiască marele președinte Woodrow Wilson! Să trăiască guvernul patriotic al Statelor Unite! Să trăiască glorioasa armată americană! Declar Adunarea Națională deschisă.”[62]
După discursul părintelui Vasile Lucaciu a urmat locotenentul Vasile Stoica. Pentru a descrie spiritul ardelenilor înainte de intrarea României în război, tânărul ofițer îl dă ca exemplu pe un țăran din Arad care i-ar fi mărturisit: „Dacă România intră în război, regimentul nostru, care e să plece pe câmpul de luptă e gata să ia tunurile, magaziile de pulbere și toate armele și să le țină până când vin românii.”[63]
Pledoaria locotenentului Stoica a fost des întreruptă de aplauze. Oșteanul, care a luptat pe frontul românesc le-a cerut celor prezenți să se ridice în picioare, ca dovadă că românii din America sunt gata să lupte pentru ca cauza românească.
„Vă invit la luptă, nu zicând să mergeți să luptați, ci veniți cu mine! Cer de la dumneavoastră să urmați acelora care de pe un front ori altul vor lupta, cu aceeași tărie de suflet, în contra aceluiași dușman. (…) Noi românii trebuie să ne facem datoria. Nu sunt soldați numai acei care luptă cu sabia și cu mitraliera ci și acei care dau soldatului aceste arme. Stați în uzinele și fabricile D-Voastre și făuriți oțelul de care trebuie să cadă răpus dușmanul omenirii.” Reporterul notează că „aproape toți cei din sală au răspuns chemării, ridicându-se în picioare, în tunete de aplauze”.
La propunerea părintelui Vasile Lucaciu s-au redactat două telegrame, una urma să fie trimisă președintelui Wilson, iar cea de a doua Regelui Ferdinand al României. Telegramele au fost aprobate de întreaga adunare.[64]
În perioada următoare membrii Misiunii Patriotice s-au concentrat pe propaganda românească. Vasile Stoica a acționat în cercurile publice americane, dr. Vasile Lucaciu și Ioan Moța în rândul etnicilor români. Așa cum am amintit, Ioan Moța s-a întors la Iași la sfârșitul lunii septembrie 1917.[65] Manifestațiile românilor transilvăneni din America și implicit acțiunile de informare a guvernului american s-au intensificat după sosirea Legației românești la Washington, în ianuarie 1918.[66] Dr. Vasile Lucaciu, forțat de împrejurări să se adreseze doar românilor deoarece nu cunoștea limba engleză, s-a retras la fiul său Epaminonda, preot la Trenton, până în august 1918 când a plecat la Paris, de unde își va continua activitatea diplomatică[67].
Note:
[1] În drumul lor spre Statele Unite ale Americii, membri „Misiunii Patriotice” au trecut pe la Darnița și au luat un exemplar un exemplar în limba engleză din „memoriul-manifest” semnat de ofițerii români. În 16 martie 1917, la Darnița, s-a constituit oficial „Corpul Voluntarilor Români” care în aprilie 1917 au dat publicității „Declarația de la Darnița”. Vezi: Ioan I. Șerban, „Semnificația memoriului-manifest al voluntarilor români de la Darnița Kievului (13/26 aprilie 1917)”, Annales Universitatis Apulensis, nr. 4-5, Alba Iulia, 2000-2001, pp. 145-149. Pentru subiectul legat de legiunile de voluntari români din Primul Război Mondial vezi și: Elie Bufnea, „Formațiunile de voluntari”, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul 1918-1928, volumul I, București, 1929, pp. 119-141; Constantin Stan, Doru E. Goron, „Contribuţii aduse de voluntarii români transilvăneni şi bucovineni la realizarea unităţii naţionale româneşti (1916-1918)”, Acta Mvsei Porolissensis, nr. 11, Zalău, 1987, pp. 331-345; Florentina Manuela Tăbăcilă, „Aspecte ale relațiilor româno-americane în perioada Primului Război Mondial (19116-1918)”, Muzeul Național, vol. XXI, București, 2009, pp. 169-176; Mihai Octavian Groza, „Proiecte privind crearea «Legiunii române din America» și propaganda în favoarea unirii Transilvaniei cu Regatul României (1917-1918)”, Sentenția, nr. 4, Târgu Jiu, 2013, pp. 79-91.
[2] Ion Stanciu, „Aliați fără alianță. România și S.U.A (1914-1920)”, Ediția a II-a, Deva, Cetatea de Scaun, 2010, pp. 108-109.
[3] „Către preoții și poporul român din America!”, Libertatea – The Liberty, Cleveland, Ohio, anul XVI, nr. 1, 2 august 1917, p. 1.
[4] „Călătoria noastră”, Libertatea – The Liberty”, anul XVI, nr. 1, Cleveland, Ohio, 2 august 1917, p. 6; Pentru descrierea integrală a călătoriei vezi și Adriana Zaharia, „Drumul dr. Vasile Lucaciu spre Statele Unite ale Americii. Din Iași prin Rusia, Siberia, China, Coreea, Japonia, insulele Hawai”,Cartea credenționalelor. Sătmăreni la Marea Unire. Documente istorice, interpretări, fotografii, coordonator George Vulturescu, Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2018, pp. 85-95.
[5] United States Departement of State Archive, Papers relating to the Foreign Relations of the United States, 1917, Supplement 2, The World War, File No. 76372/5150.
[6] Florin Mirgheșiu, Vasile Stoica în S.U.A, București, Editura autorului, 2000, p. 10.
[7] Dumitru Suciu, Anul 1918 în Europa centrală și răsăriteană. Ideea de Europă unită, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2002, p. 41.
[8] Vasile Stoica, În America pentru cauza românească, Universul, București, 1926, p. 7.
[9] Constantin Botoran, Olimpiu Matichescu, Documente străine despre lupta poporului român pentru făurirea statului național unitar, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980, p. 134.
[10] „Misiunea Patriotică Română”, Libertatea-The Liberty, anul XVI, nr. 1, Cleveland, Ohio, 2 august 1917, p. 2.
[11] Dumitru Suciu, op. cit., p. 41.
[12] United States Departement of State Archive, Papers relating to the Foreign Relations of the United States, 1917, Supplement 2, The World War,File No. 763.72/5923.
[13] Dumitru Suciu, op. cit., p. 42.
[14] „Roumanian Mission Consults State Department on Legion from U.S.”, The Washington Post, 10 iulie 1917, p. 4.
[15] Constantin Botoran, Olimpiu Matichescu, op. cit., p. 135.
[16] „La Ambasada Franței”, Libertatea – The Liberty, anul XVI, nr. 1, Cleveland, Ohio, 2 august 1917, p. 2.
[17] Ion Iacoș, Valeriu Achim, Dr. Vasile Lucaciu luptător activ pentru unirea românilor, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1988, p. 397-399.
[18] În ziarul America, Cleveland, Ohio, în numărul de joi, 1 martie 1917, pe pagina 9 am găsit enumerate 94 de „asociații române de ajutor și cultură” din Statele Unite, cu adresele lor și cu numele liderilor.
[19] „Misiunea Română la Adunarea Uniunii și a Comitetului Național”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 52, duminică 1 iulie 1917, p. 1.
[20] Elie Bufnea, op. cit., p. 136.
[21] Ion Aureliu Popescu, „Românii din America”, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul 1918-1928, București, Cultura Națională, 1929, Vol. I, p. 627; [21] Despre presa românească din America vezi și: Ilie Rad, „Aspecte ale presei românești din exil (cu referire la presa din SUA și Israel)”http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A23704/pdf, accesat în 2 martie 2019. Vezi și Christine Avghi Galitzi, A Study of Assimilation among the Roumanians in the United States, New York, Columbia University Press, 1929.
[22] Ion Iacoș, Valeriu Achim, op. cit., p. 87.
[23] Vezi și Transilvania, nr. 2 din 29 august 1917. Documentul a fost publicat și de Ion Iacoș, Valeriu Achim, op. cit., pp. 400-403.
[24] „Apelul” a fost publicat în ziarul America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 94, joi 20 septembrie 1917, pp. 1-2.
[25] „Către românii din America”, Libertatea – The Liberty, Cleveland, Ohio, anul XVI, nr. 5 din 30 august 1917, p. 1.
[26] Ibidem.
[27] Ibidem.
[28] Ibidem, p. 2.
[29] „Marile adunări. Rostul și însemnătatea lor”, Libertatea – The Liberty, Cleveland, Ohio, anul 16, nr. 5, 30 august, 1917, p. 1.
[30] Ibidem.
[31] „Adunarea națională din Youngstown, Ohio”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 81, miercuri 5 septembrie 1917, p. 1.
[32] „Adunarea de la Youngstown”, Libertatea – The Liberty, Cleveland, Ohio, anul 16, nr. 6, joi 6 septembrie 1917, p. 1.
[33] Ibidem.
[34] Ibidem.
[35] Ibidem.
[36] Ibidem.
[37] Ibidem.
[38] „Două adunări naționale”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 82, joi 6 septembrie, p. 1.
[39] Ibidem.
[40] „Marea Adunare Națională de la Detroit”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 90, sâmbătă 15 septembrie, p. 1.
[41] Ion Iacoș, Valeriu Achim, op. cit., p. 89.
[42] Vezi și Ion Iacoș, Valeriu Achim, op. cit., pp. 403-406.
[43] „Discursul părintelui Lucaciu la Detroit”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 93, miercuri 19 septembrie, p. 3.
[44] „Adunarea din Cleveland Ohio”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 98, 25 septembrie, pp. 1-3.
[45] „Adunarea din Cleveland Ohio”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 98, 25 septembrie, p. 1.
[46] Ibidem.
[47] Ibidem.
[48] Florin Mirgheșiu, op. cit. p. 30.
[49] „Adunarea din Cleveland Ohio”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 98, 25 septembrie, p. 1.
[50] Ibidem.
[51] „Tovărășia românilor e o cinste pentru americani”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 98, 25 septembrie, p. 1.
[52] Ibidem, p. 2.
[53] „Voi v-ați ales țara!”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 98, 25 septembrie, p. 2.
[54] Ibidem, p. 2.
[55] „Vorbirea citită a părintelui Vasile Lucaciu”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 98, 25 septembrie, p. 2.
[56] Ibidem.
[57] Ibidem.
[58] Ibidem.
[59] Ibidem.
[60] Ibidem.
[61] Ibidem.
[62] Ibidem.
[63] „Vorbirea locotenentului Vasile Stoica”, America, Cleveland, Ohio, anul XII, nr. 98, 25 septembrie, p. 3.
[64] Ibidem.
[65] Florin Mirgheșiu, op. cit. p. 15.
[66] Radu Botiș, „Activitatea desfășurată de către preotul Vasile Lucaciu în America în scopul Marii Unități naționale”, http://banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/articole/radu_botis.pdf, accesat luni, 5 martie 2019.
[67] Ion Iacoș, Valeriu Achim, op. cit., p. 93; Vezi și Florin Mirgheșiu, op. cit., p. 15
Bibliografie:
United States Departement of State Archive, Papers relating to the Foreign Relations of the United States, 1917, Supplement 2, The World War.
Ziarul America, Cleveland, Ohio, anul XII, martie-decembrie 1917.
Ziarul Libertatea – The Liberty, Cleveland, Ohio, anul XVI, august-septembrie 1917.
Christine Avghi Galitzi, A Study of Assimilation among the Roumanians in the United States, New York, Columbia University Press, 1929.
Constantin Botoran, Olimpiu Matichescu, Documente străine despre lupta poporului român pentru făurirea statului național unitar, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980.
Radu Botiș, „Activitatea desfășurată de către preotul Vasile Lucaciu în America în scopul Marii Unități naționale”, http://banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/articole/radu_botis.pdf, accesat în 5 martie 2019.
Elie Bufnea, „Formațiunile de voluntari”, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul 1918-1928, volumul I, București, Cultura Națională, 1929, pp. 119-141.
Mihai Octavian Groza, „Proiecte privind crearea «Legiunii române din America» și propaganda în favoarea unirii Transilvaniei cu Regatul României (1917-1918)”, Sentenția, nr. 4, Târgu Jiu, 2013, pp. 79-91.
Ion Iacoș, Valeriu Achim, Dr. Vasile Lucaciu luptător activ pentru unirea românilor, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1988.
Florin Mirgheșiu, Vasile Stoica în SUA, București, Editura autorului, 2000.
Ion Aureliu Popescu, „Românii din America”, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul 1918-1928, București, Cultura Națională, 1929, Vol. I, pp. 623-638.
Ion Stanciu, Aliați fără alianță. România și S.U.A (1914-1920), Deva, Cetatea de Scaun, 2010.
Constantin Stan, Doru E. Goron, „Contribuţii aduse de voluntarii români transilvăneni şi bucovineni la realizarea unităţii naţionale româneşti (1916-1918)”, Acta Mvsei Porolissensis, nr. 11, Zalău, 1987, pp. 331-345.
Vasile Stoica, În America pentru cauza românească, București, Universul, 1926.
Dumitru Suciu, Anul 1918 în Europa centrală și răsăriteană. Ideea de Europă unită, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2002.
Ioan I. Șerban, „Semnificația memoriului-manifest al voluntarilor români de la Darnița Kievului (13/26 aprilie 1917)”, Annales Universitatis Apulensis, nr. 4-5, Alba Iulia, 2000-2001, pp. 145-149.
Tăbăcilă, Florentina Manuela, „Aspecte ale relațiilor româno-americane în perioada Primului Război Mondial (19116-1918)”, Muzeul Național, vol. XXI, București, 2009, pp. 169-176.
