La mijlocul secolului al XIX-lea, în inima efervescentă a Parisului câțiva tineri români studenți, conduși de George Cretzeanu, sosit în Franța cu o bursă de la Guvernul provizoriu în tumultuosul an 1848, au înființat în 14 februarie 1851 Societatea „Junimea Română”.
Acești tineri au înțeles profunzimea misiunii lor și au creat o platformă de propagare a ideii de unire a tuturor românilor prin revista „Junimea Română”. Dintre redactori îi amintim pe Alexandru Odobescu, Dimitrie Florescu, Dr. P. Iatropolu, Dimitrie Berindei şi Al. Sihleanu. Au apărut trei numere, tipărite pe hârtie subțire și ușoară, ca să poată trece clandestin prim vămile și carantinele rusești și să ajungă în țară.
Articolele și discursurile publicate în paginile revistei nu au fost doar produsele unui context istoric plin de efervescență, de răspândire a sentimentului național printre românii de pretutindeni, ci o fundație pentru conștiința națională.
În revistă s-a publicat și discursul lui Nicolae Bălcescu, ,,Mișcarea Românilor din Ardeal”, pe care l-a rostit în fața compatrioților săi la Paris în 3/15 Mai 1851, cu ocazia comemorării marii adunări de pe Câmpia Libertății de la Blaj din 3/15 Mai 1848.
La sfârșitul primului număr al revistei se vede deja mesajul pentru unirea tuturor românilor:
„Rugăm pe frații noștri cari vor primi această foaie să copieze articolele ce vor socoti de cuviință și să le împrăștie în popor. Deocamdată foaia nu e redijată de cât de studenți Munteni și Moldoveni. Așadar, pentru ca să fie un adevărat organ al Republicei Românilor, invităm pe junii democrați din Transilvania, Bucovina și Banat a se pune în relație cu noi fără întârziere. Orice privește această foaie se va adresa, la cetățeanul Dimitrie Florescu, rue de l’Est, nr. 1.”
Principiile călăuzitoare ale revistei reflectau un profund sentiment de patriotism și o înțelegere acută a drepturilor și libertăților fundamentale. Insurecția, solidaritatea între popoarele oprimate, suveranitatea națională, egalitatea și frățietatea erau mai mult decât simple concepte; erau pilonii pe care acești tineri își construiau speranțele și visele pentru o Românie liberă și unită.
Articolul program, atribuit lui George Cretzeanu, face un apel către toți românii de a se uni într-un efort comun pentru realizarea idealului național
Scopul pentru care trebuia dată lupta cea mare a fost rezumat în devizele din articolul-program:
- Război celor apăsători, solidaritate cu cei apăsați.
- Independența și unirea tuturor Românilor.
- Organizarea adevăratei democrații.
„Amăgiți de sultanul în Țara Românească, de Împăratul Austriei în Transilvania, să ne convingem de acest adevăr” că „fericirea noastră nu va veni niciodată de la capetele încoronate, ajutorul nostru nu va veni niciodată de la streini. În noi este toată puterea noi înșine nu vom fi tari până nu vom fi odată uniți.”
Articolul program, atribuit lui George Cretzeanu, face un apel către toți românii, indiferent de vârstă sau condiție socială, de a se uni într-un efort comun pentru realizarea idealului național. Îndemnul de a propaga ideea unirii naționale, de a contribui la renașterea națională în literatură, industrie și artă, și de a forma o conștiință națională solidă erau teme recurente în paginile revistei. Conștiința națională se întemeiază pe un legământ între generații, cu veterani care împărtășesc înțelepciune și tânăra generație care primește și perpetuează flacăra entuziasmului național.
,,Încă o dată, la voi ne adresăm mai cu seamă, juni patrioți, inimi tare și simțitoare! Auziți chemarea fraților voștri; și, dacă credeți că sunt în calea adevărului, mergeți alături de dânșii. Să ne grăbim mai înainte ca egoismul să vie a ne răci inimile și a ne slăbi curajurile ; să înaintăm pe când focul sacru arde în noi, căci un minut de entuziasm prețuiește mai mult decât un secol de nelucrare.
Voi, ce sunteți mai bătrâni decât noi, veniți a ne împărtăși povețele voastre; vă vom comunica căldura noastră. Iar voi, cari veniți după noi, voi cari sunteți încă copii, învățați a pronunța cu amor dulcele nume de Patrie, adunați un capitol de simțăminte generoase spre a ni le insufla nouă înșine, dacă vreodată ne vom răci în credința noastră. Astfel, România va fi în totdeauna jună și junimea întotdeauna română.”
Îmbinând cu înțelepciune patriotismul cu mobilizarea culturală, Junimea Română a oferit un model de inspirație, încurajând gândirea liberă și acțiunea colectivă spre împlinirea idealului de civilizație română. Căci, în cele din urmă, nobilul obiectiv al unirii nu se rezumă doar la entuziasmul poetic, ci presupune o muncă asiduă și o hotărâre nezdruncinată de a îndeplini destinul național într-un act colectiv de reafirmare a identității naționale.
„Până acum unirea a slujit ca temă poeților; noi ne propunem a o propaga cu mai multă seriozitate, a convinge pe toți că nu e deosebire între un Român de dincolo sau de dincoace de Prut, de dincolo sau de dincoace de Carpați; vom spune celor ce vor voi să ne auză că suntem datori nu numai a ne iubi ca frații, ci încă a ne da mâna spre a ne ridica ca un singur om când ziua așteptată va sosi.
Spre a ajunge la acest scop, vom întrebuința gândirea sub toate formele ei, vom trata arte, literatură, istorie, politică, morală, toate dintr-un singur punct de vedere: Patria.”
Remarcabilă este viziunea societății asupra panromânismului, o idee clar delimitată nu ca un vis de expansiune teritorială, ci ca un angajament pentru formarea unui stat național unitar, în care toți românii, indiferent de granițele politice, să se regăsească într-o comunitate compactă.
„… o întindere compactă de Români face țara Românilor. Ar fi absurd ca într-o epocă, când ideile de concheta și de ereditate sunt combătute de toate capetele bine gânditoare, noi să venim a pretinde înființarea unui stat care să cuprindă Dacia Traiană sau Aureliană; dar ar fi asemenea o mare slăbiciune ca să lăsăm a se întinde un stat strein acolo unde elementul român este predomnitor.
O bătrâni Români, o părinții noștri! nu vă speriați când auziți vorbind de revoluție și revoluționari: revoluția este domnia dreptății, revoluționarii sunt aceia care vor să aibă o patrie mare și independentă. Departe de a ne împiedeca, îmbărbătați pe fiii voștri, insuflați-le amorul patriei și ura streinului.”
Alexandru Odobescu a susținut, în martie 1851, prelegerea despre „Viitorul artelor în România”
Pe lângă ideile revoluționare, urmărind în același timp să contribuie la formarea intelectuală a membrilor ei, Junimea Română a organizat numeroase conferințe cu teme diverse, inclusiv culturale.
Alexandru Odobescu a susținut, în cadrul unei ședințe din martie 1851, prelegerea despre „Viitorul artelor în România”. În textul ce va fi publicat postum în anul 1907, Odobescu scrie:
„E un adevăr recunoscut acuma că artele sunt expresia simțirilor unui popor întreg și că numai în acest caz sunt ele întemeiate cu putere…”
Tot în revista Junimea Română, la numai 17 ani, Odobescu publică articolul „Muncitorul român”, care îi evidențiază spiritul progresist, democratic:
„Peste puțin pământul va fi înapoiat muncitorului, prin îngrijirea și iubirea căruia pustiele se va schimba în holde înalte și bogate, în livezi roditoare, în pășuni verzi și fragede, pe care vor paște frumoasele vite ale României; bordeiele, unde abia pătrund razele soarelui, vor deveni case luminoase,îmbelșugate și fericite.”
Membrii societății îndeplineau și alte misiuni în interesul exilaților revoluționari: strângerea de fonduri, răspândirea unor materiale ce conțineau idei revoluționare.
Societatea „Junimea Română”, prin activitățile sale, a reușit să creeze un cadru pentru dezbaterea ideilor revoluționare și pentru promovarea unui patriotism luminat, care a inspirat generații de români în lupta lor pentru dreptate și libertate. Comemorarea Adunării de la Blaj și conferințele pe teme diverse au fost instrumente esențiale prin care Junimea a contribuit la formarea intelectuală a membrilor săi și la răspândirea ideilor progresiste.
Acțiunile și ideile exprimate în paginile revistei au alimentat flacăra care a ars până la realizarea Marii Uniri din 1918, fondând premisele identitare pe care România și-a construit modernitatea.
În final, mesajul „Junimii Române” rămâne unul de actualitate: unitatea, educația și angajamentul față de valorile naționale sunt esențiale pentru prosperitatea și independența unei națiuni. Povestea lor, deși poate părea îndepărtată în timp, este un ecou puternic al aspirațiilor și luptelor comune ale umanității pentru libertate și demnitate.
Surse:
Cornelia Bodea, „Din activitatea revoluționară a Junimii române de la Paris între 1851-1853”, în Studii, anul 14, nr. 5, 1961, pp. 1169-1183
http://ebooks.unibuc.ro/CLASSICA/hanes3/cap2.pdf
https://lecturadigitala.ro/ro/articole/biografii/136-alexandru-odobescu
What's Your Reaction?
