Acum 100.000 de ani, pe pământ existau cel puțin șase specii de oameni. Azi există doar una: Homo sapiens. Ce s-a întâmplat cu celelalte specii și cum am devenit stăpânii planetei? Cum ne-am unit pentru a construi orașe, regate, imperii? Cum am ajuns să credem în zei, în legi și cum am devenit sclavii birocrației și ai căutării fericirii.
Cartea semnată de Yuval Noah Harari, îmbină istoria și științele punând în discuție tot ceea ce știm despre noi înșine. Trei sunt revoluțiile majore care au modelat cursul istoriei noastre. Cu aproximativ 70.000 de ani în urmă Revoluția Cognitivă a dat startul istoriei. Revoluția Agricolă a accelerat-o cu circa 10.000 de ani în urmă, iar abia cu 500 de ani în urmă a început Revoluția științifică, care ar putea aduce sfârșitul lui Homo sapiens.
Aceste revoluții i-au dat omului putere să facă ceea ce nicio altă formă de viață nu a reușit, să creeze mituri care să-i unească. Miturile comune precum religie, națiune și capitalism le-au permis oamenilor să preia puterea pe pământ sărind peste etape din procesul selecției naturale. Autorul ne oferă „cheia” pentru înțelegerea psihologiei noastre.
„Poziția genului Homo în lanțul trofic a fost, până foarte recent, în mod clar la mijloc. Milioane de ani, oamenii au vânat animale mai mici și au cules ce au putut, în tot acest timp fiind vânați de prădători mai mari. Abia acum 400.000 de ani, câteva specii de oameni au început să vâneze animale mari în mod regulat și doar în ultimii 100.000 de mii de ani – odată cu ascensiunea lui Homo sapiens – omul a ajuns brusc în vârful lanțului trofic.”
Alte animale, de exemplu leii sau rechinii, au ajuns în vârful piramidei evoluând în mod gradual, având timp să se adapteze. În schimb, oamenii au ajuns în vârf relativ rapid, iar ecosistemul nu a reușit să se adapteze. Mai mult, nici noi nu am reușit să ne adaptăm atât de repede. Drept consecință, suntem plini de temeri și de anxietăți, ceea ce ne face foarte cruzi. Războaiele sângeroase și catastrofele ecologice provin de la acest salt al omului foarte pripit (p. 20).
Homo sapiens i-a exterminat pe neanderthalieni?
Există două puncte de vedere privind evoluția lui Homo sapiens: teoria încrucișării și cea a înlocuirii. Dacă cea de a doua este adevărată, înseamnă că Homo sapiens i-a exterminat pe neanderthalieni, rezultatul fiind prima campanie de purificare etnică din istorie. „Toleranța nu este o caracteristică al lui Homo sapiens”, afirmă Harari, stabilind scenariul pentru animalul care aveam să devenim (p. 25).
Revoluția Cognitivă a dus la apariția legendelor, miturilor și religiilor
Perioada cuprinsă între acum 70.000 și 30.000 de ani constituie Revoluția Cognitivă. Care a fost secretul succesului lui Homo sapiens? Autorul consideră că am cucerit lumea în primul rând datorită limbajului, apărut ca un mijloc de a împărtăși informații despre lume (p. 29). Astfel Homo Sapiens este în primul rând un animal social, cooperarea fiind cheia supraviețuirii și reproducerii noastre. Dar trăsătura cu adevărat unică a limbajului nostru nu este capacitatea lui de a transmite informații despre mediul înconjurător ci, mai degrabă, capacitatea de a transmite informații despre lucruri care nu există deloc. Așadar legendele, miturile, zeii și religiile au apărut odată cu Revoluția Cognitivă (p. 30). Dar ficțiunea ne-a dat posibilitatea nu doar să ne imaginăm lucruri care nu există, ci să facem aceasta în mod colectiv, creând mituri comune: povestea biblică a creației sau miturile naționaliste ale statelor moderne. Aceste mituri fac posibilă colaborarea sapiens-ilor în mod flexibil și în număr mare.
Acesta este motivul pentru care Homo sapiens conduce lumea în timp ce cimpanzeii sunt închiși în grădinile zoologice și laboratoare de cercetare. Prin urmare „orice cooperare umană la scară mare – indiferent dacă e vorba de un stat modern, o biserică medievală, o cetate antică sau un trib arhaic – se înrădăcinează în mituri comune care există doar în imaginația colectivă a oamenilor” (p. 31).
Așadar încă de la începutul Revoluției Cognitive, Homo sapiens a trăit într-o realitate duală: una fizică, obiectivă formată din râuri copaci, lei, și alta imaginată formată din zei, națiuni și corporații. Realitatea imaginată nu este o minciună, ci este ceva în care toți cred, exercitând o anumită forță în lume. „În timp, realitatea imaginată a devenit tot mai puternică, așa încât astăzi chiar supraviețuirea râurilor, copacilor și leilor depinde de bunăvoința unor entități imaginate precum Statele Unite și Google” (p. 37).
Pentru că Homo sapiens împărtășește mituri ce nu se bazează pe evoluția genetică, își poate adapta și schimba comportamentul în concordanță cu nevoile sale. Autorul dă exemplu populația din Franța anului 1879 care „a trecut aproape peste noapte de la credința în mitul dreptului divin al regilor la credința în mitul suveranității poporului” (p. 38). Prima mare realizare a lui Homo sapiens, imediat după Revoluția Cognitivă a fost colonizarea Australiei, acum 45.000 de ani. „Este unul din cele mai importante evenimente din istorie, cel puțin la fel de important ca expediția lui Columb în America sau misiunea Apollo 11 pe lună” (p. 64).
Din păcate, multe lanțuri trofice australiene au fost distruse, producând schimbări climatice și destabilizarea ecosistemului. După extincția megafaunei australiene a urmat un dezastru ecologic și mai mare, în America. Homo sapiens a ajuns prima dată în America, în Alaska acum 16.000 de ani, prin Siberia. Până în anul 10.000 î.Hr. oamenii locuiau în insulele Țării de Foc. „Nici un alt animal nu a mai migrat vreodată într-o varietate atât de uriașă de habitate radical diferite atât de repede, utilizând pretutindeni practic aceleași gene” (p. 69).
Colonizarea Americii a avut consecințe sângeroase. În 2.000 de ani de la sosirea sapiens-ilor, majoritatea mamiferelor mari, reptilelor și păsărilor au dispărut. Din păcate, subliniază Harari, „ne bucurăm de distincția dubioasă de a fi specia cea mai distructivă din analele biologiei”. Singurele care au avut relativ puțin de suferit sunt marile animale marine, ajunse acum și ele în pragul extincției ca urmare a poluării industriale. Iar, dacă nu suntem atenți, vom ajunge singurii supraviețuitori ai potopului uman împreună cu animalele de crescătorie (p. 72).
Revoluția Agricolă a fost cea mai mare păcăleală din istorie
După Revoluția Cognitivă a urmat Revoluția Agricolă, unul dintre evenimentele cele mai controversate din istorie. Începută cu circa 10.000 de ani, Revoluția Agricolă le-a permis oamenilor să adune mai multă mâncare. Nu înseamnă că oamenii au devenit mult mai inteligenți. Vânătorii-culegători cunoșteau cu mult înainte secretele naturii. Revoluția Agricolă a crescut cantitatea de hrană ce a dus la explozia populației și la apariția unei „elite răsfățate”.
„Agricultorul de rând muncea mai mult decât vânătorul-culegător obișnuit și avea în schimb parte de o dietă mai proastă. Revoluția Agricolă a fost cea mai mare păcăleală din istorie. Cine era răspunzător de asta? Nici regii, nici preoții, nici negustorii. Vinovații erau o mână de specii de plante, printre care se numărau grâul, orezul și cartofii. Aceste plante l-au domesticit pe Homo sapiens mai degrabă decât invers” (p. 77).
Revoluția Agricolă a cauzat multe suferințe la nivel individual. Și animalele au avut de suferit: oile, caprele, porcii și găinile. Pentru domesticirea lor, oamenii s-au folosit de practici brutale. Apariția Revoluției Agricole a marcat momentul în care preocupările pentru viitor au devenit prioritare: vremea, randamentul recoltei, etc. Au apărut satele mari, târgurile și în final orașele. Nu a existat însă suficient timp pentru „a permite evoluția unui instinct al cooperării de masă.” Rețelele de cooperare apărute în Egiptul faraonilor, în orașele din Mesopotamia antică și Imperiul Roman au avut ca scop exploatarea țăranilor care plăteau cu surplusul de hrană. Aceste rețele au reprezentat „ordini imaginate”. susținute de credința în mituri comune (p. 97).
Declarația de Independență din anul 1776, ordinea imaginată instituită de americani
„Oamenii au creat ordini imaginate și au născocit sisteme de scriere aceste două invenții au umplut lacunele lăsate de moștenirea noastră biologică. Ordinile imaginate care susțineau aceste rețele nu erau nici neutre nici corecte. Ele îi împărțeau pe oameni în grupuri imaginare, ordonate într-o ierarhie.”
Deși proclama egalitatea tuturor oamenilor, ordinea imaginată instituită de americani în anul 1776 stabilea o ierarhie. Declarația de Independență stabilea ierarhii între bărbați și femei, între albi și negrii și amerindieni (p.119). Celor mai multe ierarhii sociopolitice le lipsește o bază logică sau biologică. Acestea nu sunt altceva decât „perpetuarea unor evenimente întâmplătoare susținută de mituri” (p. 127).
Însă dintre toate structurile ierarhice, ierarhia de gen a avut o importanță supremă în toate societățile cunoscute până acum în istorie. Oamenii s-au împărțit în bărbați și femei și, de la revoluția agricolă încoace, aproape pretutindeni bărbații au ieșit în câștig (p. 128). Dar este oare împărțirea în bărbați și femei un produs al imaginației la fel ca și sistemul castelelor din India sau sistemul rasial din America? Sau este o diviziune naturală cu rădăcini biologice adânci?
Cum s-a întâmplat – se mai întreabă autorul – ca bărbații, indivizii despre care se presupune că sunt mai puțin cooperanți, să ajungă să controleze femeile, pe despre care se presupune că sunt mai cooperante? Deocamdată nu avem un răspuns care să ne mulțumească. Totuși este remarcabil că în ultimul secol rolurile de gen au trecut printr-o revoluție fantastică (p.140).
Imperiul global, făurit sub ochii noștri, seamănă izbitor cu Imperiul Roman târziu
Partea a III-a abordează istoria din perspectiva unificării umanității. În primul mileniu î. Hr. au apărut trei ordini potențial universale: ordinea monetară promovată de negustori; ordinea imperială instituită de cuceritori; iar profeții au încercat să instituie ordinea religiilor universale, budismul, creștinismul și islamul (p. 150).
„Banii sunt cel mai universal și mai eficient sistem de încredere mutuală care a fost inventat vreodată”, care poate depăși aproape orice prăpastie culturală (p. 156). Iar cea mai răspândită formă de organizare politică a lumii în ultimii 2.500 de ani a fost imperiul. Chiar dacă azi termenul „imperialist” este folosit ca insultă politică fiind depășit doar de „fascist”, Harari consideră greșit „să ponegrești toate imperiile și să dezavuezi întreaga lor moștenire”. Asta înseamnă de fapt „să respingi cea mai mare parte a culturii umane” (p. 167).
În opinia autorului, viziunea imperială asupra lumii ar putea fi iminentă. Imperiul global, făurit chiar sub ochii noștri se aseamănă izbitor cu Imperiul Roman târziu, este condus de o elită multietnică și ținut de cultura și de interesele comune (p. 178). Alături de bani și imperii, al treilea mare factor de unificare a omenirii a fost religia. „Întrucât toate ordinile și ierarhiile sociale sunt imaginate, ele sunt toate fragile, iar cu cât societatea e mai mare, cu atât e mai fragilă. Rolul istoric crucial al religiei a fost să confere legitimitate supraumană acestor structuri fragile” (p. 179).
Un curent la modă, upgradarea lui Homo sapiens
Autorul critică toate sistemele religioase, vorbind în termeni mult mai duri despre creștinism decât despre politeismul egiptenilor, romanilor sau aztecilor.
„În cei 300 de ani de la răstignirea lui Hristos și până la convertirea împăratului Constantin, împărații romani politeiști nu au inițiat mai mult de patru persecuții generale împotriva creștinilor. (…) dacă însumăm toate victimele acestor persecuții, reiese că în aceste trei secole romanii politeiști nu au omorât mai mult de câteva mii de creștini. Prin comparație, în cursul următorilor 1.500 de ani, creștinii au măcelărit creștini cu milioanele pentru a apăra interpretări ușor diferite ale religiei iubirii și milei” (p. 184).
Creștinii au servit ca model pentru o altă religie monoteistă, islamul. De-a lungul istoriei, monoteiștii au fost mult mai fanatici decât politeiștii. Harari trece în revistă și religiile care venerează umanitatea: umanismul liberal, umanismul socialist și umanismul evoluționist. În finalul capitolului, autorul se arată îngrijorat de noul curent la modă, „utilizarea unor metode biologice în vederea upgradării lui Homo sapiens. (…) Nimeni nu vorbește despre exterminarea raselor sau a oamenilor inferiori, dar mulți se gândesc să folosească cunoștințele noastre tot mai extinse despre biologia umană pentru a crea supraoameni” (p. 201).
Revoluția Științifică a dus la creșterea puterii oamenilor
În partea a IV-a, autorul argumentează cum a determinat Revoluția Științifică din ultimii 500 de ani creșterea fără precedent a puterii oamenilor. În anul 1500 în întreaga lume existau în jur de 500 de milioane de oameni, astăzi suntem 7 miliarde (p. 211). Economia a crescut omenirea bucurându-se astăzi de lucruri care înainte existau doar în basme. Ordinea socială a fost complet transformată, la fel și politica, viața cotidiană și psihologia umană. Se pune însă întrebarea: suntem oare mai fericiți (p. 316)?
În ultimele decenii, psihologii și biologii au acceptat această provocare de a studia științific ce anume îi face pe oameni cu adevărat fericiți: bani, familie, gene sau virtute? Chiar dacă familia și comunitatea par să aibă un impact mai mare asupra fericirii noastre decât banii și sănătatea, astăzi „trăim într-o lume din ce în ce mai solitară de comunități și familii destrămate” (p. 321).
Cercetarea modernă ajunge la aceleași concluzii la care au ajuns profeții, poeții și filosofii. Dar noi, oamenii moderni, avem acum la dispoziție un întreg arsenal de analgezice. Iar așteptările noastre legate de confort și plăcere și intoleranța față de ceea ce ne deranjează și ne creează o stare de disconfort au crescut prea mult. „S-ar putea să suferim din cauza durerilor mai mult decât au suferit vreodată strămoșii noștri.” (p. 322)
Epilog: Animalul care a devenit zeu
În final, Sapiens ne îndeamnă să privim spre viitor și să ne întrebăm „Ce vrem să fim?. Cel mai probabil urmașii noștri vor funcționa „pe un palier diferit al conștiinței sau poate vor poseda ceva ce e dincolo de conștiință și pe care noi nu-l putem nici măcar concepe”. Și s-ar putea ca nu peste mult timp să fim capabili inclusiv să ne creăm propriile dorințe. Întrebarea corectă este „Ce vrem să vrem?”.
Epilogul, intitulat Animalul care a devenit zeu, trage un semnal de alarmă:
„ajunși prin forțe proprii zei cărora nu le țin companie decât legile fizicii, nu trebuie să răspundem în fața nimănui. În consecință facem prăpăd printre celelalte animale și în ecosistemul înconjurător, fără să căutăm altceva decât propriul nostru confort și divertisment și totuși neaflând niciodată mulțumirea. Există ceva mai periculos decât niște zei nemulțumiți și iresponsabil care nu știu ce vor?”
What's Your Reaction?
